Românii din străinătate nu se plâng niciodată când intră în şomaj, motiv pentru care ei sunt foarte apreciaţi în străinătate. Conform unui studiu recent al Organizaţiei Mondiale pentru Protecţia Şomerilor, românii ar fi chiar cei mai profesionişti şi apreciaţi şomeri europeni.

 

Asta spre deosebire de angajaţii occidentali, care acceptă cu greu trimiterea în şomaj: se organizează în sindicate, ameninţă cu proteste, cu datul în judecată, cer compensaţii, sunt în stare de orice ca să facă  angajatorul să se răzgândescă. La români e cu totul altfel! Conform studiului, ei primesc trimiterea în şomaj cu zâmbetul pe buze. Mai mult decât atât, când aud suma cu care intră în şomaj îţi lasă impresia că se bucură, deşi e clar că nu poate fi aşa. Pentru că, spune acelaşi studiu, nici un om nu poate fi fericit când trăieşte doar dintr-un şomaj de 800 de Euro pe lună.

 

Pentru a verifica concluziile acestui studiu, TNR a stat de vorbă cu Klaus Dietrich, patron neamţ. Iată ce ne-a declarat acesta: „De departe, şomerii români sunt cei buni. Ăştia dacă ajung şomeri, se dedică jobului 24 din 24 de ore. Nemţii mei, de exemplu, nu fac faţă unui astfel de program. La scurt timp după ce devin şomeri, ei îşi iau măcar un part-time, unii mai neserioşi chiar un job full-time, astfel că n-au cum să mai fie şomeri 24 din 24 de ore. La români, în schimb, n-am întâlnit niciodată o asemenea atitudine. Indiferent de cât de mic e şomajul, nici prin gând nu le trece să-şi ia un alt job. Oameni serioşi, dom’le, te poţi baza întodeauna pe ei.”

beretnr4bnnrmic.png

Mai repede decât unii chelneri la terasă! Dacă stai în București și-ți comanzi berea noastră TNR, o primești în mai puțin de 2 ore. Iar dacă se întâmplă vreo calamitate și nu-ți ajunge în 2 ore, ai 20 de beri gratis de la noi.

Scris de Calin | Saturday, 06.03.2010 14:39 Social

National Cinematografic