tramvaie-tunateConsiderata o perlă a industriei româneşti, Fabrica de Anvelope de Tramvai din Caracal şi-a închis porţile la finalul săptămânii trecute, lăsând sute de oameni în şomaj. "Au fost mai mulţi factori care au dus la închiderea fabricii, pierderea pieţei externe, criza economică, lipsa unor subvenţii de la stat", a declarat Cătălin B. fostul director al fabricii.

Dealtfel, situaţia ajunsese atât de gravă încât, în ultimii trei ani, fabrica nu mai primisese nici măcar o comandă fermă. "Am făcut tot ce era omeneşte posibil, am luat împrumuturi în bancă, am investit în retehnologizare, dar fără rezultat", se plânge fostul director.

Anvelopele de tramvai din Caracal erau recunoscute, în deceniul trecut, ca unele din cele mai bune calitativ din Europa. "Veneau producătorii de tramvaie la noi şi, când vedeau ce bine sunt făcute, îşi făceau cruce cu două mâini. N-a fost unul care să nu plece cu gura căscată după ce a văzut calitatea produselor noastre".
Scris de Eftimie | Saturday, 13.07.2013 07:03 Social

National Cinematografic