Chiar când nimeni nu mai aștepta, românii inovează din nou în domeniul industriei alimentare, inventând un burger nou, românesc, care mustește, în primul rând, de autenticitate. Astfel, deși acesta are afișat un preț, când trebuie să plătești ți se pune în plus chifla, scobitorile, șervețele sau orice ai cere în plus. 

chiftea burger.jpg

„Mulți clienți ni s-au plâns că prea ne-am americanizat și am uitat tradițiile românești. Oamenii vor ceva autentic, s-au săturat de străinătate! Așa că am fost nevoiți să inventăm burgerul ăsta”, spune proprietarul restaurantului care a inventat burgerul. Ca să fie totul cât mai românesc, burgerul este servit pe o farfurie de carton un picuț murdară pe margini, să se vadă că a fost folosită. 

Mai mult, când se termină carnea de vită, aceasta poate fi înlocuită cu orice: porc, pui, niște parizer sau chiar talpă ca pantof de casă și șlapi. 

Scris de Eftimie | Friday, 12.06.2015 16:53 Social

National Cinematografic