A murit singurul japonez care nu avea aparat de fotografiat

Japonezul Seoke Maemoto avea 92 de ani şi nu a avut niciodată o cameră foto proprie. Maemoto a rezistat fără aparat până în ultima clipă şi a murit fără să fi făcut măcar o singură fotografie.

Pensionat în 1986, Maemoto a călătorit în întreaga lume şi a făcut parte din sute de grupuri de turişti japonezi, obişnuiţi să aibă şi câte două camere foto de fiecare. Ei însă l-au acceptat aşa cum era, adică fără aparat foto. O turistă japoneză îşi aminteşte o excursie împreună cu Maemoto: „Eram în Paris, la o catedrală, făceam poză după poză, iar Maemoto doar se uita. M-a întrebat dacă am remarcat arcadele gotice foarte proeminente, dar l-am repezit imediat: Nu ştiu Maemoto, lasă-mă, nu vezi că fac poze?!

Însă nu toată Japonia a fost la fel de tolerantă cu el. Pe 20 martie 1995 secta Aum a comis un atentat la metroul din Tokio, ucigând 15 persoane într-o încercare disperată de a-l convinge pe Seoke Maemoto să-şi cumpere un aparat de fotografiat. În 2007 serviciile secrete japoneze l-au acuzat pe bătrân că facea poze pe ascuns cu un aparat chinezesc închiriat, dar n-au putut dovedi nimic. În 2008, Maemoto a fost declarat nebun şi a trebuit să stea închis şase luni într-o cameră obscură.

Izolat de societatea fotografică japoneză, Maemoto şi-a trăit ultima perioadă a vieţii singur. Deşi suferea de o boală incurabilă, el a refuzat să fie ţinut în viaţă cu ajutorul aparatelor foto.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de TNR
26 ianuarie 2011 16:38

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult