TNR Premium cu 2€/lună

  • N-ai bannere publicitare
  • Poți comenta la articole în site
  • Peste 70 de articole doar pentru abonați în fiecare lună
  • Susții cel mai important cotidian independent din România

Accidentele auto, în creştere! S-a încălzit afară şi femeile merg pe stradă îmbrăcate extrem de sexy

Scris de Călin
@
26 aprilie 2013 13:59
Accidentele auto, în creştere! S-a încălzit afară şi femeile merg pe stradă îmbrăcate extrem de sexy

De când s-a încălzit vremea, procentul accidentelor uşoare în care sunt implicaţi şoferi de sex masculin a crescut alarmant. S-a ajuns în situaţia incredibilă în care mai multe accidente sunt provocate de bărbaţi decât de femei. Principala cauză, spun specialiştii, sunt femeile care se îmbracă tot mai sexy şi mai sumar.

„E imposibil să mai fi atent la trafic”, se plânge un şofer. „Sunt atât de disperat încât am încercat să conduc şi cu copilot, dar degeaba, că şi el întorcea capul după femei. Mă bazam pe el, dar m-am trezit că intru în maşina din faţa mea. Noroc că şi şoferul din faţa mea se uita după aceeaşi tipă şi nici nu şi-a dat seama că l-am lovit, ziceai că-i hipnotizat.”

Din păcate pentru şoferi, până la această ora nu s-a inventat nici un remediu pentru problema lor. Şi se pare că nici nu se va întâmpla asta prea curând. „Mai degrabă se va descoperi leacul pentru cancer, decât un remediu care să-i facă pe şoferi să nu mai întoarcă capul dupe femeile sexy pe care le văd pe stradă”, sună verdictul sumbru al unui cercetător britanic.

Ne găsești și pe FacebookInstagram, TikTok și YouTube.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi