Adepţii MISA au jefuit mai multe toalete ecologice

Confruntaţi cu o lipsă acută de lichidităţi, membrii MISA recurg la gesturi disperate. Astfel, din ce în ce mai mulţi adepţi ai lui Bivolaru jefuiesc toaletele ecologice amplasate în parcuri. Atacurile au de regulă noaptea, însă mai nou s-au înregistrat cazuri şi în timpul zilei.

Primii care au intrat la bănuieli au fost vidanjorii, care au remarcat că din toaletele ecologice se colectează din ce în ce mai puţin. “Tocmai se terminase un festival al berii, venisem pregătiţi că golim toaletele ecologice, când-colo, toaletele aproape goale. Aşa ceva n-am văzut în 20 de ani de vidanjat. S-a mirat şi colegul meu: «Ce căcat s-a întâmplat aici?», m-a întrebat panicat”.

Adepţii MISA şi-au perfecţionat cu timpul tactica, astfel că sunt pregătiţi şi pentru situaţii în care toaleta ecologică este ocupată de cineva. Practic, nimic nu-i mai opreşte din goana lor după lichidităţi.

“Mi-au pus pistolul la tâmplă şi m-au obligat să urinez într-un recipient de plastic. Bine că n-am făcut pe mine de frică, nici nu vreau să mă gândesc cum ar fi reacţionat. După ce am terminat, au luat recipientul cu urină şi s-au făcut nevăzuţi în noapte”, ne-a povestit o victimă a adepţilor MISA, aflată încă în stare de şoc.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Calin
29 septembrie 2011 15:40

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult