Adevărul despre legumele gustoase româneşti! Primăvara, ţăranii presară câmpul cu Vegeta

Secretul “gustului de ţară” al aşa-ziselor legume eco şi bio a ieşit, în sfârşit, la iveală! Într-un interviu acordat cotidianului local Dăbuleni Herald, un ţăran din lunca Dunării a dezvăluit practicile neortodoxe ale micilor agricultori români: printre altele, aceştia presară pământul cu Vegeta pentru ca roşiile lor să fie mai gustoase decât cele de import.

Jean Stere, 77 de ani, cultivă tomate de mai bine de jumătate de secol pe parcela sa de jumătate de hectar. “Simt că mă apropii de sfârşitul vieţii şi nu vreau să iau secretul ăsta cu mine în mormânt”, spune acesta, sprijinit în toiag. “Vegeta! Aroma aia de legumă ‘de la ţărani’ e de la Vegeta. În fiecare primăvară, când se topesc zăpezile, dăm cu Vegeta pe toată tarlaua. Aia intră în pământ şi de acolo-şi trag roşiile toată seva.”

“Pentru castraveţi şi ardei, pui o lopată de Vegeta la zece metri pătraţi. Pentru roşii, dublu sau chiar triplu. Dacă n-am da cu Vegeta, ar fi la fel de serbede ca alea din Grecia şi Turcia pe care le luaţi iarna din hipermarket. Îmi cer scuze colegilor de breaslă, dar nu mai puteam trăi în minciună”, adaugă Stere, cu ochii în lacrimi.

“Totul se leagă. Dacă vă mai aduceţi aminte, în ‘83 roşiile n-au avut niciun gust. Nu cumva în acelaşi an nu s-au găsit la alimentară nici Vegeta, nici Delikat?”, a comentat un client din Bucureşti.

Scris de Vasile
9 septembrie 2016 13:09

Articole asemanătoare

Vezi mai mult