Adio, înecuri. În loc de steag roşu se va pune taxă 1 leu pe intratul în mare

Valul de înecuri din această vară a determinat autoritățile să ia măsuri drastice împotriva vitejilor care se avântă în mare când scăldatul este interzis. Astfel, pentru că steagul roșu nu mai sperie pe nimeni, s-a luat decizia de a se percepe o taxă de 1 leu pentru intratul în mare, iar rezultatele vorbesc de la sine.

„Păcat că nu ne-a venit această idee la începutul verii, vă dați seama câte vieți am fi putut salva?”, spune Decebal Popescu, șeful Serviciului Public de Taxe și Impozite Constanța. „Imediat ce au fost puse afișele cu taxa, oamenii au început să iasă din mare ca atunci când smulgi o bucată de parchet și zeci de gândaci se împrăștie în toate părțile. Am văzut oameni în prag de înec care, auzind de taxă, au găsit în ei puterea de a ajunge la mal, în ciuda valurilor uriașe”, a declarat acesta.

Taxa aduce, însă, și probleme pentru autorități. „Din păcate, zeci de animale marine au eșuat pe mal, de când a intrat în vigoare taxa. Probabil, de-a lungul timpului, s-au molipsit de zgârcenie de la milioanele de români care intrau în mare”, spune Decebal Popescu.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Luchian
18 august 2017 16:56
Citește mai mult despre: mare pericol salvamar valuri

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult