Ai bani? Patriarhul Daniel scoate un calendar ortodox de lux, cu 4 Crăciunuri şi doar 2 zile de post

Patru Crăciunuri într-un singur an – dacă sari cu banul, de ce nu? Patriarhul Daniel a rezolvat ultima criză de lichidităţi a Bisericii într-un mod ingenios – lansând, în ediţie limitată, primul calendar ortodox premium, destinat exclusiv enoriaşilor cu dare de mână.

Astfel, transmite Trinitas TV, cei care vor achiziţiona calendarul ortodox de lux vor avea parte de sărbători suplimentare (4 Crăciunuri, 2 Învieri, 16 Sfinţi Ilie şi două zile tip joker, când poţi să petreci fără vreun motiv anume), dar şi de un post mult mai lejer, care ocupă doar 2 zile, cândva prin octombrie, şi îţi interzice doar consumul de pateu.

“Preţul unui calendar premium începe de la 1740 de euro – abonamentul Heruvim – până la peste 9000 de euro – Arhanghel Plus”, explică pr. Onufrie Rîuleţ, purtătorul de cuvânt al Preafericitului. “Cel din urmă include împărtăşanie gratuită, două nunţi şi două înmormântări pe an, minute de rugăciune în roaming şi numeroase alte beneficii destinate celor cu adevărat evlavioşi.”

Pentru a convinge cât mai mulţi creştini să cumpere calendarele premium, Biserica va reduce calendarul ortodox obişnuit la 300 de zile, dintre care 200 de post, iar numărul dezlegărilor la brânză ar putea fi curând înjumătăţit, adaugă reprezentantul Patriarhiei.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Vasile
17 mai 2015 03:56
Citește mai mult despre: calendar ortodox Patriarhul Daniel religie

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult