Al doilea român în Cosmos! A ajuns pe Staţia Spaţială Internaţională ascuns într-un container

Deşi îşi dorea numai să ajungă în Franţa, un tânăr din Strehaia a devenit recent al doilea cosmonaut român după Dumitru Prunariu! Acesta a ajuns la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale ascuns într-un container, realizând că a greşit destinaţia doar în momentul în care a părăsit câmpul gravitaţional al Pământului.

“M-am ascuns în container gândindu-mă că merge undeva în vest, să fac şi eu un bănuţ cinstit”, a transmis Manuel Rotaru, “dar la un moment dat mi-am pierdut cunoştinţa din pricina căldurii şi lipsei de aer. Când au deschis cutia, toate alea pluteau în jurul meu, inclusiv nişte americani şi nişte ruşi cu priviri foarte uimite. Le-am zis că mi-a mâncat căţelul paşaportul, ştiţi voi, formalităţile obişnuite, şi până la urmă li s-a făcut milă şi m-au angajat aici. Spăl parbrizul staţiei, adun sateliţi vechi… Oricum e mai bine decât acasă. Mă gândesc să cer azil politic.”

“N-am mai avut pe SSI imigranţi clandestini din România”, a declarat un reprezentant NASA, “dar cosmonauţii mexicani sunt deja mai mulţi decât ai noştri, iar cei chinezi şi turci au deja capsule întregi unde nu se vorbeşte decât limba lor. Măcar ăia fac mâncare bună şi ieftină.”

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Vasile
22 mai 2013 10:27

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult