Surpriză neplăcută pentru cei peste 1,3 milioane de români care ar fi trebuit să îşi sărbătorească azi ziua numelui, de Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil. Patriarhul Daniel a anunțat că anul acesta, în mod excepțional și extraordinar de profitabil pentru Biserica Ortodoxă Română,  pe 8 noiembrie îi sărbătorim pe Sfinții Victor și Viorel.

sfintii victor si viorel.jpg”Domnul Victor Viorel Ponta m-a convins, contra unei sume care va rămâne doar între noi doi și bunul Dumnezeu, că pe 8 noiembrie trebuie sărbătorită victoria lui Victor deputatul și Viorel premierul asupra îngerului răzvrătit, Lucifer, cunoscut și sub numele de Klaus. A fost o luptă dură, care n-ar fi fost câștigată fără intervenția Necuviosului Dragnea – pe care, apropo, îl vom sărbători imediat după alegeri”, a explicat Preafericitul Daniel.

 Conform înțelegerii dintre Ponta și Patriarhul Daniel, nu orice român pe care îl cheamă Victor sau Viorel își poate sărbători azi onomastica. ”Ca să fim bine înțeleși”, insistă Preafericitul, ”azi îi sărbătorim doar pe cei pe care îi cheamă și Victor, și Viorel, au un doctorat fictiv, o soție blondă și sunt în turul doi al alegerilor prezidențiale. Și, evident, sunt 100%  români. Le urez un sincer «La mulți ani!» tuturor celor care se încadrează.”

Times New Roman este din nou pe micile ecrane, în fiecare duminică, de la ora 19:00, pe Prima TV. Duminica asta avem o ediție specială, cu reportaje exclusive despre pregătirile care se fac în Teleorman, dar și la Paris, pentru turul doi al alegerilor prezidențiale.

Nea Costel, drojdier:

“Până şi eu mă trezesc pe 26 mai ca să merg la vot! N-ai nicio scuză dacă stai acasă!”

Scris de Calin | Saturday, 08.11.2014 01:27 Social

National Cinematografic