Altă birocrație! UE ne obligă să recunoaștem drepturile șogorilor

Ascunsă discret în stufosul dosar PNRR se află încă o condiție a Uniunii Europene pe care România trebuie să o îndeplinească dacă vrea să deblocheze o serie de fonduri de coeziune destul de importante. Astfel, țara noastră s-a anagajat ca până în 2030 să recunoască drepturile șogorilor și să le asigure acestora acces egal la educație și servicii de sănătate.
Conform documentului, orice om care are un șogor trebuie să împartă cu el nu doar femeia, ci și să-l ia pe asigurarea sa de sănătate, în cazul în care acesta pățește ceva, sau primește o boală transmisibilă prin șogorie. Totodată, România trebuie să asigure acces la învățământ pentru șogori, pentru început în locuri special rezervate, de la învățământ primar până la studii post-doctorale.
Situația este una extrem de complicată, întrucât majoritatea românilor nici nu știu cu adevărat ce este acela un șogor, crezând că este doar termenul în maghiară pentru cumnat sau tovarăș. În cazul în care România nu implementează aceste măsuri riscă să piardă 10 miliarde de euro fonduri europene precum și un miliard de forinți, fonduri din partea guvernului maghiar.
Joburi Disponibile
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.