După ce purtătorul de cuvânt al Patriarhiei l-a scuzat pe Preafericit că n-a mers la clubul Colectiv pentru că nu fusese invitat, apar și alte locuri la care Patriarhul nu s-a dus, deși bine-ar fi fost:

patriarhul_daniel_opulenta.jpg - ANAF, să plătească taxe pentru firma pe care o conduce și impozite pe veniturile uriașe obținute de angajați. „Cei de la Finanțe le au pe-ale lor, n-am vrut să-i mai deranjăm, vă dați seama cât aveau de numărat dacă plăteam impozite pe tot ce luăm de la frai... frații enoriași! Nu-i contextul potrivit, căci preotul nu se duce nicăieri să dea bani, ci să ia. Plus că, de-atâția ani nu ne-a invitat nimeni, nu puteam merge de capul nostru”.

- Un cabinet de sexologie, să-și trateze frustrarea de-a avea sula minusculă, fapt evident din încăpățânarea cu care vrea să compenseze construind ditamai catedrala.

- Un cenaclu SF, deși e reprezentantul uneia dintre cele mai longevive școli de literatură fantasy și horror din istorie.

- O înmormântare de săraci. „Acolo nu se cade să ne afișăm, căci nu alergăm după imagine, adică nu una așa proastă. Plus că dacă am fi mers să-ngropăm o sărăcie de-asta pe bani puțini sau gratis, stricam piața și ne-alegeam dup-aia doar cu mărunțiș sau chiar numai cu lei!”, afirmă Preafericitul.

- Un logoped, care să-l scape de problemele grave de dicție: orice cuvânt ar încerca să rostească, pe gură îi iese doar „bani”, „aur”, „mai mult”, „euro” sau „lux”.

- O urgență de interes național, unde să ajungă cu coloană oficială. „Aș fi vrut s-o tulesc și eu la Cocoșatu’, că antemergător am, dar n-am făcut-o din autodecență: n-am vrut să mă calc pe picioare cu celelalte cefe groase, alea din politică.”

- O sucursală bancară. „E-adevărat, nici n-am fost invitați, dar chiar și dac-am fi fost, tot nu mergeam, că doar avem internet banking, vedem toate intrările direct de pe bancheta comodă a limuzinei de lux”, învcheie purtătorul de cuvânt al Patriarhiei.

Scris de Harald | Thursday, 05.11.2015 13:51 Social

National Cinematografic