ANAF a trimis amenzi tuturor românilor care vin zâmbind la ghișee

Foarte mulți contribuabili s-au plâns că s-au trezit în această dimineață cu conturile blocate de ANAF. Instituția a precizat că este vorba de amenzi neplătite, respectiv amenda pentru intrat zâmbind în sediu și continuat această activitate inclusiv la ghișeu.

„De ce ar zâmbi un om care vine la ANAF? Evident că are ceva de ascuns și crede că noi nu putem afla de ce e el fericit. Ei bine, nu putem afla, dar putem să-i ștergem zâmbetul de pe față, conform legilor în vigoare”, a explicat președintele instituției, Nicolae Vătafu.

Cei care se consideră nedreptățiți de aceste amenzi se pot adresa instanței pentru a cere anularea actului fiscal. Taxa de chemare în judecată ANAF pentru aceste sancțiuni este de 1500 de lei și trebuie plătită anticipat. Ea nu se returnează la finalizarea procesului, indiferent dacă petentul a câștigat sau nu.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

13 ianuarie 2023 09:07
Citește mai mult despre: amenzi ANAF zambet

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult