Anunţ SRI: În seara asta se va lua curentul 5 minute în toată ţara, că resetăm microfoanele

V-a picat curentul? Nu umblaţi la prize sau la siguranţe! SRI a anunţat că în această seară vor fi resetate toate microfoanele din România, şi s-a decis să fie implementată o procedură simplificată, pentru că resetarea manuală ar dura prea mult, fiind zeci de mii de microfoane.

“Pentru că a plouat şi e noroi, n-o să mai intrăm prin case, că ne e lene să ne descălţăm şi facem şi deranj. Mai bine facem un soft, tăiem curentul, se face update-ul şi am rezolvat problema. Sperăm că mai aveţi lumânări de-alea parfumate. De fapt, ştim că mai aveţi, că v-am înregistrat nişte convorbiri şi au fost pe lista de cumpărături a soţiei, din ce-am văzut în telefonul dânsei”, se precizează în comunicatul SRI.

În zonele cu aparatură de înregistrare mai complicată, respectiv camere de supraveghere ascunse prin mobilă, e posibil ca pana de curent să dureze ceva mai mult, din motive tehnice.

Din păcate vor fi afectaţi şi 10-15 hipsteri, care nu sunt însă urmăriţi de SRI, pentru că nu interesează pe nimeni aberaţiile lor de vegani. Aceştia sunt sfătuiţi să se uite la Netflix pe telefoane sau tablete şi să nu intre în panică, că nu au orbit de la marijuana aia dubioasă pe care au tras-o în weekend în Vamă.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Ionut
10 iulie 2018 17:24
Citește mai mult despre: curent microfoane sri

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult