Anunţ umanitar: zeci de mii de corporatişti au nevoie urgentă de prime de Crăciun

Zeci de mii de corporatişi au publicat conturile în lei şi valută deschise la mai multe bănci, în care speră să fie virate de urgenţă sumele corespunzătoare primelor de Crăciun.

„Aceste viramente sunt vitale, sperăm ca patronii să înţeleagă şi să facă plăţile la timp, pentru că fără aceste prime zeci de mii de corporatişti riscă să nu se simtă bine de sărbători”, susţine Decebal Popescu.

Până în prezent peste 40.000 de persoane au semnat deja petiţia „Ajută cu o primă”, campania fiind puternic sprijinită de hipsterii din toată ţara, care înţeleg foarte bine situaţia în care se află corporatiştii.

„Facem tot posibilul să ajutăm şi noi aceste persoane. Băncile au înţeles situaţia, totul e pregătit pentru primirea sumelor şi sperăm ca acest lucru să se întâmple cât mai curând”, declară Jon Ivaşcu, cunoscut hipster român.

Potrivit promotorilor campaniei, foarte mulţi corporatişti au nevoie urgentă de prime pentru a se deplasa în străinătate, aceasta fiind singura lor şansă de a se simţi bine de sărbători.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Ionut
21 decembrie 2012 08:45

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult