Apa minerală la 5 litri s-a făcut 50 de lei, din cauza debitului scăzut al Dunării
Prețul apei minerale la ambalaj de 5 litri a ajuns la 50 de lei în principalele rețele de supermarketuri, pe fondul debitului critic scăzut al Dunării. Producătorii de apă îmbuteliată invocă dificultăți majore de aprovizionare, precizând că o parte substanțială a resurselor folosite pentru îmbuteliere provine direct din fluviu, în condițiile în care izvoarele montane nu mai pot acoperi cererea.
„Orice consumator de apă minerală la pet știe că rețeta este mereu aceeași. Un litru de apă de izvor la 500 de hectolitri de apă din Dunăre. Fără apa din Dunăre sau de baltă, întreaga industrie a apelor minerale din România intră în colaps. Și, pe cale de consecință, și industria șprițului”, a declarat Vasile Ionescu, președintele Asociației Producătorilor de Ape Minerale din România.
Reprezentanții industriei au confirmat că, din cauza nivelului redus al apei, costurile de extracție și tratare au crescut semnificativ, iar consumatorii vor resimți aceste majorări în perioada următoare. Autoritățile de reglementare monitorizează situația, fără a exclude noi scumpiri dacă debitul Dunării nu se stabilizează.
Joburi Disponibile
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.