Arhiepiscopul Tomisului, turnat la DNA de către Patriarh: ”Lua șpagă și mie nu-mi dădea nimic!”

Patriarhul Daniel a ținut să le transmită azi un mesaj dur și fără echivoc tuturor subalternilor din corporația pe care o conduce, Biserica Ortodoxă Română: cine mai ia șpagă și n-o dă mai departe, adică către el, va avea de suferit. A aflat-o acum Arhiepiscopul Tomisului Teodosie Snagoveanu, care a fost turnat la DNA chiar de către Patriarh.

”A luat șpăgi și le-a păstrat pentru el”, a tunat azi Patriarhul. ”Chiar și la sume mici, are datoria să-mi dea mie 50% din șpagă. Pentru că așa se fac banii, luând câte puțin de la cei mulți. El însă m-a sfidat, nu mi-a dat nimic, ceea ce practic înseamnă că și-a băgat mna în bununarul meu larg și m-a furat. Or, așa ceva nu pot tolera.”

Arhiepiscopului Tomisului i s-a desfăcut deja contractul de muncă cu BOR, pentru ca mesajul transmis de Patriarh să fie clar pentru toți subalternii săi. ”Dacă nu-l dădeam afară riscam ca și alți preoți să înceapă să ia șpagă doar pentru ei, fără să-mi dea mie nimic. Doamne ferește, nici nu vreau să mă gândesc la tragedie financiară se putea întâmpla”, a precizat Patriarhul Daniel.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Calin
17 octombrie 2016 18:24
Citește mai mult despre: bani DNA Patriarh spaga

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult