Sportul nu presupune doar efort fizic, asta este cea mai ușoară treabă. Adevărata putere stă în determinarea psihică ce transformă un om obisnuit într-un atlet admirat de toată lumea. Recordurile sunt rare, dar și când apar stârnesc aplauzele noastre. Cum e si cazul Mioarei Papuc, din Bucuresti, care a reușit într-o singură oră de zumba să pună 50 de selfie-uri de la sală.

selfie-la-sala.jpg

Încălzirea si-a făcut-o încă din vestiar, unde a pus primul selfie cu mesajul „DETERMINED”. Odată intrată în sala de Zumba s-a transformat într-o adevărat fortă a naturii. Nu doar că s-a fotografiat încontinuu, a avut timp și să editeze pozele, să pună filtrele potrivite, astfel încât fiecare fotografie să se apropie de perfectiune.

Totodată, merită remarcat si faptul că această performanță nu ar fi fost posibilă fără un echipament adecvat. Tânăra a folosit un telefon cu baterie de 4000mhA, capabil de 5 ore screen time. Acesta i-a permis să-l aibă mereu deschis, la luminozitate maximă, ceea ce a facilitat o editare excelentă a fotografiilor. Mioara a încheiat sesiunea de zumba cu un selfie si un citat care poate să servească drept sursă de inspiratie si pentru alte tinere care doresc să se apuce de sport. „Sweat is weaknes leaving the body”. Emoționant!

Scris de Eftimie | Saturday, 22.06.2019 07:07 Social

National Cinematografic