Ăştia creştini! Tot mai mulţi români se laudă că au intrat în postul Crăciunului încă din 2008

Dacă pentru mulţi creştini intrarea în Postul Crăciunului înseamnă o perioadă de abţineri de la mâncare şi de la păcate, tot mai mulţi români susţin că, de câţiva ani, nu mai au nici o problemă cu abstinenţa alimentară. „Am început să postesc prin toamna lui 2008 şi nu m-am oprit nici acum. Intru în rai fără probleme, o să pot băga şi un prieten pe invitaţia mea”, se laudă Decebal Popescu, un român care a luat creştinismul foarte în serios.

„Cam pe la finalul lui 2008 am început şi eu”, îşi deapănă povestea un alt român pasionat de creştinism. „De-atunci, în fiecare zi bag post şi rugăciune. N-am mai pus carne în gură de cinci ani, mă simt mult mai bine, nu mai am vreo povară. Sunt mult mai uşor sufleteşte dar, mai ales, fizic”, a explicat acesta.

Specialiştii preconizează că această nouă modă va aduce tot mai mulţi adepţi în viitorul apropiat, beneficiind de sprijinul a numeroase programe guvernamentale de sănătate. „E un stil de viaţă foarte sănătos, să mănânci pâine cu cartofi toată ziua. În timp te vei dezobişnui şi de cartofi, oricum nu fac bine şi vei putea mânca doar pâine cu apă”, a declarat un oficial al Ministerului Sănătăţii.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

15 noiembrie 2013 13:37

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult