Astronauţii vasluieni au trimis prima navetă de bere în spaţiu

Agenţia Spaţială Vasluiană cercetează de ani de zile spaţiul cosmic în căutarea de noi locuri în care omenirea ar putea să bea ceva pe viitor. Echipajul expediţiei vasluiene Alcollo 13 a reuşit să transmită pe Pământ imagini incredibile, în care toţi membrii echipajului erau matoli şi serveau un păhărel de poşircă galbenă, în condiţii de imponderabilitate.

Purtătorul de cuvânt al ASV, Vasile Lobodă, ne explică cum a fost posibil aşa ceva: „Ca să poată transmită aceste imagini din eter, astronauţii vasluieni trec întâi eterul prin pâine şi apoi îl beau. De aceea imaginile transmise din spaţiu sunt atât de reuşite, fiindcă totul se vede sticlă!”

Toate testele pe care astronauţii vasluieni le-au efectuat în timpul misiunii au dovedit clar că în spaţiu se poate bea fără probleme, cu condiţia să ai cu cine. „Am trimis în spaţiu un echipaj cu mai multe beri la bord ca să dovedim că se poate bea şi în condiţii de imponderabilitate. Asta graţie costumului de astronaut, care este special gândit pentru a satisface nevoile fiziologice ale astronautului vasluian, care după ce bea simte nevoia să facă pe el”, a mai adăugat Vasile Lobodă.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de TNR
27 decembrie 2011 09:02

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult