Atenție ce poziții sexuale folosiți! Un român și-a întrebat iubita „Coborâți la prima” din reflex

Sexul cu persoana iubită nu este atât de ușor cât pare la prima vedere. Deși revistele și ziarele sunt pline de sfaturi despre cum să faci sex, puțini sunt cei care atrag atenția asupra pericolelor care pândesc la aproape fiecare pas. Este și cazul lui Mihai P, un tânăr care a fost pus într-o situație penibilă după ce, în timpul unei partide de sex cu iubita lui a întrebat-o: „Coborâți la prima”. 

Iată cum descrie Mihai incidentul. „Eram în pat, la mine în garsonieră, nu e prea mare și ea era în fața mea în acest moment al sexului. Practic îi răsuflam în ceafă, dar ea avea căștile în urechi și se făcea că nu m-aude. Nu m-am putut abține și am înghiontit-o și am întrebat-o: Coborâți la prima? Ce privire mi-a tras, nu pot să vă explic”, a spus tânărul. 

Acesta a mărturist că, în ciuda înghiontelii, fata nu s-a mișcat din loc încă două stații ba, mai mult, s-a încleștat și mai mult de bară. „Așa sunt toți, parcă stau numai de-ai dracului în fața ta. Ce oameni, domnule, ce oameni!”, a spus tânărul.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

29 aprilie 2015 10:59
Citește mai mult despre: sex

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult