Atenţie! De când nu mai are voie cu maşina sau scuterul, Ilie Năstase umblă beat cu elicopterul prin Bucureşti

La doar câteva zile după ce a rămas fără permis şi s-a ales cu două dosare penale, Ilie Năstase se dă în stambă din nou! Pentru că nu mai are voie să conducă vehicule terestre, fostul tenismen a ales să se întoarcă de la şpriţuri din Nuba pe calea aerului, iar acum terorizează oraşul de la manşa unui elicopter de mici dimensiuni.

„În această dimineaţă, pe la 6:30, am încercat să oprim un elicopter care făcea tumbe prin aer în zona Primăverii. Din păcate nu dispunem de mijloacele tehnice pentru a-l trage pe dreapta, dar am solicitat Ministerului Apărării un aparat F-16. E o chestiune de timp până îl vom intercepta. Până atunci, îi sfătuim pe bucureşteni să stea în case”, spune Decebal Popescu, agent la Poliţia Rutieră.

„Elicopterul e complet scăpat de sub control, a lăsat câteva cartiere fără curent electric, a toaletat zeci de pomi şi a aruncat în noi cu o sticlă goală de Moet”, adaugă poliţistul.

„Avem suspiciunea că pilotul e domnul Ilie Năstase, mai ales că a fost văzut recent sărind gardul Aeroportului Băneasa, îmbrăcat într-o uniformă din perioada lui Napoleon şi urlând că e general şi are voie să conducă ce vrea el.”

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Vasile
30 mai 2018 07:17
Citește mai mult despre: elicopter ilie nastase

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult