Atenţie la cardurile de sănătate! Un român a băgat de 3 ori PIN-ul greşit şi a făcut Ebola

Așteptate cu sufletul la gură de asigurați și cu circumspecție de fețele bisericești, noile carduri de sănătate prezintă o serie de probleme pentru românii care nu sunt obișnuiți cu tehnologia modernă. Deși fiecare card e însoțit cu instrucțiuni de folosire, ca de obicei oamenii nu le-au urmărit cu atenție și s-au trezit cu probleme. 

„Dacă bagi cardul și tastezi de trei ori pinul greșit, acesta se blochează și faci o boală. Am întâlnit deja un caz de Ebola, contractat prin această metodă”, a declarat dr. Aurel Cotabiță, directorul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate. „Singura soluție de deblocare ar fi să introducă codul PUK, dar nu poate face asta, pentru că a fost pus în carantină și nu poate ieși din casă”. 

Pentru a obține codul PUK de la cardul de sănătate, asiguratul trebuie să depună o cerere către CNAS cu 15 zile înainte de blocarea cardului. „Cererea îi va fi examinată și va primi un răspuns în maxim 60 de zile. Apoi va trebui să se prezinte la unul din ghișeele noastre, miercurea, între 13.30 și 14.00, cu buletin, copie după actele de studii, certificat de cazier fiscal, o factură de curent, acte doveditoare privind situația locativă și o copie după certificatul de naștere pentru a primi PUK-ul”, spun reprezentanții CNAS.

Times New Roman revine pe ecrane. Din 19 octombrie, ne vedem în fiecare duminică la ora 19.00 pe Prima TV!

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

13 octombrie 2014 14:11
Citește mai mult despre: card de sanate Ebola

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult