Au apărut filmele cu lesbiene realiste, în care cele două femei doar stau și bârfesc 4 ore

Cinematografia românească continuă să producă filme realiste, adică ancorate în realitate, sfidând în continuare trendul general fantastic al Americii sau suprarealismul european. Recent, CNC a aprobat finanțarea unui film lesbian realist, realizat de unul din cei mai premiați regizori ai noștri.
Filmul va fi o conversație de patru ore între două femei, cu imaginea în culori șterse și aproape fără muzică de fundal. Cele două femei vor avea fețe obosite, cearcăne la ochi, obrajii căzuți și priviri de ciute vânate.
Discuția se va axa pe subiectul preferat al progresiștilor, avort și viol, dar se va vorbi și de comunism și cum există constant pericolul revenirii acestuia ceea ce va duce la interzicerea avortului. Abia la final se vor săruta un pic pe buze și se vor îmbrățișa, dar nu vor decurge la sex, ci una va pleca la mânăstire iar alta la studii în Franța, unde se va sinucide peste trei ani din cauza dragostei neîmpărtășite.
Joburi Disponibile
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.