Avem şi motive să zâmbim! Românii au în total 600 de milioane de dinţi

Un studiu independent efectuat în România arată că printre resursele naturale ale patriei se numără şi dinţii. Românii au în total 600 de milioane de dinţi, din care 80 de milioane de incisivi, 80 de milioane de premolari, 80 de milioane de canini, 30% fiind cariaţi. Restul până la 600 de milioane sunt măsele. Pentru că statistic ar fi trebuit să avem 640 de milioane de dinţi, se constată că avem 40 de milioane de dinţi lipsă, 80% din ştirbi fiind copii cu dinţi de lapte.

Statistica arată că în ţara noastră şi situaţia gingiilor este bună. Avem de 2 ori mai multe gingii decât Ungaria, dar nu ne putem compara cu puterea mondială China, care dispune de 3 miliarde de gingii şi 40 de miliarde de dinţi, de şapte ori mai mulţi dinţi decât oameni pe Terra.

Savanţii spun că în prezent pe planeta noastră există mai mulţi dinţi decât au existat în total vreodată, de la apariţia vieţii.

Pe regiuni, cei mai mari dinţi sunt în Moldova, oamenii de acolo fiind socotiţi mai colţoşi decât ceilalţi.

În ce priveşte ocupaţia dinţilor din ţara noastră, 99% lucrează în activităţi conexe industriei alimentare, respectiv masticaţia hranei, dar există şi dinţi care lucrează în servicii, comerţ şi industrie, ca desfăcători de capace de bere, sau în industria porno, unde fac figuraţie.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Ionut
7 aprilie 2014 06:36

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult