Bărbaţii români, speriaţi că ar putea fi obligaţi prin Constituţie să coboare colacul toaletei

Tot mai mulţi bărbaţi din România ridică semne de întrebare în legătură cu modificarea Constituţiei, după ce un zvon susţine că e posibil să devină obligatoriu să cobori colacului toaletei.

„Ar fi o încălcare gravă a drepturilor omului. Unii bărbaţi refuză să coboare colacul din cauza credinţelor religioase. E ca şi cum i-ai cere unui musulman să-şi facă cruce”, susţine Decebal Popescu, preşedintele Asociaţiei Colacul de Salvare, care militează pentru dreptul bărbaţilor de a lăsa capacul ridicat.

Bărbaţii avertizează că o eventuală adoptare a unui astfel de amendament ar duce la ample proteste de stradă ale bărbaţilor.

„Nu e suficient că ducem gunoiul? Ce urmează? Să fim obligaţi să spălăm separat hainele albe şi hainele colorate? Suntem pregătiţi să luptăm pentru dreptul nostru strămoşesc de a lăsa colacul ridicat”, a mai declarat Decebal Popescu.

Membrii asociaţiei susţin chiar că vor merge până la a propune un amendament prin care se interzice comercializarea colacelor de toaletă.

„Noi şi-aşa nu prea le folosim, mai mult ne încurcă”, argumentează Decebal Popescu.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Ionut
5 iunie 2013 13:05

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult