Bătaie între constănţenii care reluau Paştele şi cei pe stil vechi, care reluau Crăciunul

Incidente ieri noapte la repetarea slujbei de Înviere de la Constanța unde procesiunea enoriașilor care a repetat paștele s-a intersectat cu câțiva colindători beți care reluau Crăciunul pe stil vechi. Cele două tabere și-au aruncat invective și s-au acuzat reciproc de erezie.

Adepții lui Teodosie au invocat conciliul de la Niceea, care spune că nu poți avea paștele în prima zi de Crăciun, printre alte aspecte teologice. În schimb, creștinii care sărbătoreau paștele pe rit vechi au ivocat calendarul și faptul că încă e frig afară.

În urma războiului religios s-au rupt trei sute de năframe, s-au pierdut o sută două zeci de căciuli și s-au fracturat numeroase lumânări. Poliția a cerut ajutorul Jandarmeriei pentru a-i despărți care a trebuit să folosească lacrimogene de război, că enoriașii erau antrenați cu fumul, de la tămâie.

Scris de Eftimie
27 mai 2020 08:05

Articole asemanătoare

Vezi mai mult