Batalionul 2 Instalatori de Munte, trimis să desfunde canalul Suez cu șarpele

România participă și ea la efortul internațional de desfundare a canalului Suez, situație care a dus la numeroase probleme economice. În această dimineață de la baza Mihail Kogălniceanu a decolat cu mai multe transportoare Hercules batalionul 2 Instalatori de Munte, de la UM 2018.

Antrenați în condiții de teren dificile, cu igrasie și umezeală maximă, Batalionu 2 Instalatori de Munte a luptat în numeroase teatre de război din Afganistan și până în Libia. Soldați ai batalionului au desfundat chiuvete importante, cum ar fi cea a garnizoanei NATO din Kabul, cea a Căștilor Albastre în timpul intervenției umanitare din Angola precum și întreg sistemul vas de vecu, bideu, țevi și canalizare la summitul NATO din 2019 de la Londra.

Ambasada Franței, țară a coordonat lucrările de construcție a canalului, a fost notificată de către ministrul de externe că „cine a lucrat acolo nu a fost meșter bun”. Totodată, țările din zonă au fost anunțate că li se va tăia apa câteva ore, cât durează lucrarea și să nu mai arunce tampoane în canal că de-aia se înfundă.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

25 martie 2021 13:08
Citește mai mult despre: instalatori sarpe suez

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult