Biserica va sanctifica un monah care, după moarte, a început să izvorască wireless

Gata cu vremurile în care oamenii ce duceau o viaţă fără de păcat ajungeau, după moarte, să izvorască mir, semn de sfinţenie, precum a făcut sf. Dumitru din Salonic. În vremurile moderne, sfinţii au ajuns să izvorască wireless, cum este cazul monahului Bejanie, de la mânăstirea Sf. Alexandru, care, la nici trei zile de la moarte a început să emită un semnal slab, dar suficient de clar.

„La început ne-am minunat că i-a rămas corpul la fel când era viu, fără îmbălsămare. Apoi, discret, a început să emită cu 56kpb/s vreme de câteva zile. După o săptămână de la minune a ajuns la 2 mega, broadband. 2 mega upload, doi download, merge brici. Plus că e bine configurat, se pot conecta până la 32 de persoane”, a declarat IT-stul BOR, părintele Ppoenie.

Minunea de la Sf. Alexandru, o dată confirmată, va aduce o binemeritată gură de aer regiunii, prin sutele de mii de pelerini care vor veni să vadă pe sfânt şi să se conecteze la harul său dumnezeiesc. „În felul acesta vom atrage şi credincioşi mai tineri, care nu l-au cunoscut pe Iisus şi cred că e Steve Jobs. Ăia cu Apple, ăia sunt numai buni pentru biserică, ar crede orice prostie”, spune Ppoenie.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

24 februarie 2014 10:21

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult