Bizar! A fost descoperită o zonă verde frecventată de turişti unde nu s-a aruncat nici un pet

Bizarul spaţiu verde se află la marginea unei păduri din judeţul Sibiu şi încă îi uluieşte pe specialişti, care nu au găsit nici până acum o explicaţie raţională pentru ce s-a întâmplat acolo. Descoperirea este cu atât mai halucinantă cu cât a fost făcută imediat după 1 Mai şi Paşti, când zona a fost frecventată de sute de români.

„La prima vedere, mi-a lăsat impresia unui loc verde ca oricare altul: cu pădure lângă, cu iarbă verde, cu vatre unde s-a făcut grătar”, povesteşte cel care a descoperit bizara zonă. „Ceva însă părea diferit şi nu realizam ce. Dintr-o dată, am avut o revelaţie: nu e nici urmă de peturi. Preţ de câteva minute nu am mai putut scoate o vorbă, atât de uluit am fost.”

Până acum, cea mai raţională explicaţie găsită de specialişti este că zona ar fi fost vizitată de extratereştri, iar aceştia au adunat toate peturile aruncate de oameni. „E mult mai plauzibil că un extraterestru a adunat peturi aruncate de oameni decât că românii care au fost la grătar în zonă nu au lăsat nici un pet în urma lor”, spun aceştia.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Calin
9 mai 2013 14:47

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult