Blue Air cumpără drone ca să nu mai plătească salariile piloţilor şi stewardeselor

Premieră pe piaţa aeronautică din România! Compania low-cost Blue Air a achiziţionat din Statele Unite cinci avioane fără pilot (drone), pentru a reduce, în plină recesiune, costurile cu salariile şi, evident, şi preţul biletelor „În primul rând am eliminat piloţii, care erau oricum un intermediar inutil între pasageri şi avion”, spune purtătorul de cuvânt al Blue Air. „Pilotul automat se descurcă la fel de bine, mai ales că i-am instalat un dispozitiv pentru ca, în cazul unui accident, să se poată catapulta şi să scape. Sigur, pasagerii vor muri, dar măcar pilotul automat o să supravieţuiască şi o să îl putem folosi şi în continuare”.

De asemenea, prin achiziţia de drone, Blue Air a scăpat şi de plata salariilor stewardeselor. „Nici nu foloseau la nimic”, spune reprezentantul companiei low-cost, „pasagerii oricum beau apă de la robinet şi mâncau pită, slană, mămăligă, peşte prăjit – mă rog, ce şi-a adus fiecare în sacoşa de rafie.”

„Un alt avantaj al dronelor e că, dacă se strică ceva în timpul zborului, cu siguranţă pasagerii vor fi încântaţi să şurubărească. Na, aşa e românul, îi place mai mult să repare cu mâna lui decât să cheme un meşter şi să-l plătească”, explică purtătorul de cvuânt „Am botezat acest model original de zboruri cu autoservire La împinge nava”.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de TNR
23 mai 2012 04:00

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult