Blue Air renunţă la piloţi şi introduce avioanele cu fise, pe care le conduci singur

Compania românească low-cost continuă să ia măsuri pentru reducerea pierderilor și intenționează să introducă noi modificări în avioanele sale. Astfel, pasagerii care chiar vor să facă economii trebuie doar să se suie în avion cu suficiente fise, să bage una și să conducă avionul până unde vor.

Cu o fisă de 50 de bani poți conduce avionul cam un minut, deci e bine să băgați mai multe fise în aparat ca să nu se blocheze manșa. Totodată, la fiecare 15 minute este organizată o tombolă, beculețețe din cabina pilotului clipesc aleatoriu și poți câștiga un ursuleț sau o minge.

Și în restul avionului vor fi introduse noi opțiuni pe bază de fise, de exemplu scaunele se vor lăsa pe spate 5 minute doar dacă bagi 50 de bani și, în cazul puțin probabil al depresurizării cabinei, prima dată trebuie să bagi o fisă în mânerul scaunului să cadă masca, abia apoi o pui pe capul tău și te ocupi de ceilalți pasageri.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.

20 iulie 2022 12:05
Citește mai mult despre: blue air

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult