Bobonete ajută la evacuarea de la metrou. A mâncat 5 paleți de merdenele

Reprezentanții Metrorex care au început astăzi evacuarea chioșcurilor de la metrou au avut parte de un ajutor neașteptat din partea îndrăgitului actor Mihai Bobonete. Acesta a fost văzut cot la cot cu muncitorii eliberând chioșcurile de câțiva paleți de merdenele.

„Ca om care își petrece mult timp în București și am fost afectat de protestul sindicaliștilor de la metrou și interzicerea accesului în stații, de unde venea un miros ademenitor. În zadar am zguduit cu brațele mele nevolnice zăbrelele, în van i-am implorat să-mi dea drumul doar un pic, că nu vreau să merg cu trenul, doar până la chioșc, că rugile mele n-au fost ascultate. Dar iată, a venit și vremea lui Bobo, acum sunt ei la mâna mea”, a declarat cunoscutul comediant.

În acțiunea sa de evacuare Bobonete beneficiază și de acordul Oficiului pentru Protecția Consumatorului și a Gărzii de Mediu, care a precizat că dacă acele merdenele rămân nemâncate se strică și iar o să fie în weekend aerul de nerespirat în tot Bucureștiul.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

5 aprilie 2021 16:26
Citește mai mult despre: Bobonete merdenele

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult