BOR, acuzată că folosește un soft secret care face icoanele să lăcrimeze

După scandalul Volkswagen, un test nevinovat făcut de doi studenți la teologie este pe cale să arunce în aer cea mai mare companie din România! Ion și Călin Dionisie se jucau întâmplător cu o icoană făcătoare de minuni din județul Prahova, în momentul în care pe spatele ei au descoperit un dispozitiv ce o făcea să lăcrimeze.

Deși inițial a dezmințit informația, BOR este acum pe cale să recunoască că a folosit tehnici similare și la alte zeci de mii de icoane din țară, cu scopul de a încuraja turismul ecumenic, a doua activitate ca profitabilitate. Acest fapt a creat o panică de nedescris pe burse, prețul acțiunilor BOR ajungând azi la minimul istoric.

Scandalul nu a rămas fără urme nici în cadrul BOR, ieri dându-și demisia doi membri cheie ai directoratului: Tiberiu Găselniță, Head of Innovation și Marcel Boroboață, Head of Research & Development.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de TNR
15 octombrie 2015 17:40
Citește mai mult despre: BOR icoana minune

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult