Brăila reintră în scenariul roşu doar ca să nu fie în acelaşi scenariu cu Galaţiul

După mai bine de două săptămâni de scenariu verde, o veste cruntă a căzut peste capul brăilenilor: de azi au intrat în scenariul verde și rivalii lor de moarte, gălățenii. Brăilenii sunt revoltați și cer măsuri urgente prin care să se diferențieze de „moldovenii ăia“.

Mai multe petiții ale localnicilor au cerut ca orașul Brăila să fie mutat cu totul în Timiș, unde e zonă cu scenariu roșu, dar în cele din urmă s-a ales o soluție mai la îndemână: Brăila trece din această seară în scenariul roșu.

„Nu pot accepta să se pună semnul egalității între noi și înapoiații ăia“, spune primarul Brăilei. „Mai bine stăm închiși în case decât liberi pe stradă, ca gălățenii. Orice, numai să nu fim ca ei.“

Planul brăileni este însă pe cale să fie zădărnicit de gălățeni. După ce-a aflat că brăilenii sunt deranjați de prezența ambelor orașe în același scenariu, primarul din Galați a anunțat că și orașul condus de el va trece în scenariul roșu. „Doar ca să-i ofticăm pe moldovenii ăia“, s-a justificat acesta.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Calin
22 februarie 2021 15:54
Citește mai mult despre: braila galati

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult