Brâncuși se răsucește în mormânt, dar doar ca să ne arate curul

Constantin Brâncuși nu putea rămâne lipsit de reacție la discuțiile din ultimele zile legate de persoana lui. Spirit artistic, iubitor al metaforei, celebrul sculptor a ales o manifestare non-verbală pentru a-și face cunoscută poziția față de discuțiile generate de numirea Irinei Rimes ca ambasador onorific al Zilei Brâncuși: s-a răsucit în mormânt, dar doar ca să ne arate curul.

Se pare că acesta este modul în care sculptorul consideră oportun să le răspundă celor iritați de numirea Irinei Rimes ca ambasador onorific. Ba chiar Brâncuși lasă de înțeles că, dacă ar fi în viață, n-ar fi exclus să compună o operă pe care s-o numească Domnișoara Rimes. La fel cum, inspirat de vehemența lui Cristian Tudor Popescu, ar putea crea o nouă versiunea a Prințesei X.

Evenimentul nu este nicidecum vreo premieră. Administratorul cimitirului din Paris unde este îngropat sculptorul spune că Brâncuși se răsucește în mormânt ca să le arate curul românilor cel puțin o dată pe lună, dacă nu chiar săptămânal.

Loturile de bere TNR sunt întotdeauna limitate, că vindem doar ce n-apucăm să bem noi. Hai, fă repede o comandă, până n-o bem noi pe toată!

Scris de Calin
16 februarie 2020 13:02

Alte articole

Vezi mai mult