Brâul Maicii Domnului va fi dus și la Zoo Băneasa, să se bucure de el și maimuțele de-acolo, nu doar cele din Voluntari

Brâul Maicii Domnului, patrafirul lui Sf. Dumitru și căciula sf. Mucenic Eudoxiu vor fi expuse pentru câteva zile la Zoo Băneasa între standul de crenvuști și intrare, pentru a putea participa la pelerinaj și maimuțele care nu au avut succes în viață. Babuinii, macacii, cimpanzeii și orangutanii vor putea pupa și ei „sfintele moaște” exact ca colegii lor din Voluntari sau București.

„De ce să ne ascundem după deget, într-adevăr, în urma belșugului din ultimii ani, am avut parte de multe aduceri de moaște la București și în satele dimprejur. Brâul Maicii Domnului a fost atât de des pe-aici că pensionarii îl recunosc după gust în 9 din 10 cazuri. Am zis să oferim o bucurie și maimuțelor de la Zoo, că și ele votează”, a declarat un reprezentant al uneia din cele mai mari firme de organizări pelerinaje civile și religioase. 

Pentru a evita ambuscada și înghesuiala, administrația Zoo a amenajat în locație mai multe crăci pe care lumea se poate cățăra. Totodată, un medic veterinar va sta tot timpul de pază, acesta urmând a avea la el o trusă de prim ajutor plină cu banane pentru a putea interveni rapid în caz că are loc vreo altercație pe moaște.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

10 iunie 2018 09:44
Citește mai mult despre: brau maimute moaste

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult