Bucureştenii iau măsuri aspre împotriva câinilor de la blocuri: „Îi vom hrăni doar o dată pe zi”

Observând cu oroare tragedia copilului ucis de maidanezi în parcul Lacul Tei, bucureştenii au decis să ia măsuri draconice împotriva câinilor de pe lângă blocurile în care locuiesc.

„De azi înainte vor fi hrăniţi o singură dată pe zi, nu de trei ori ca până acum. În plus, vor primi doar pâine, nu şi salam, ca de obicei”, susţine Victor R, care locuieşte în cartierul Tei şi cunoaşte bine ce s-a întâmplat.

Bucureştenii susţin că sunt dispuşi să meargă până la capăt în chestiunea câinilor vagabonzi şi să le taie şi porţia de ouă de paşte, dar şi cozonacii, pe care câinii vagabonzi îi primeau anual de sărbători, „pentru că aşa e creştineşte”, potrivit Mioarei Papuc, responsabilă cu hrănirea celor 28 de câini de la blocul C4 de pe Romancierilor.

Măsurile aspre împotriva câinilor vor continua, potrivit bucureştenilor, până când câinii vor dovedi că s-au cuminţit, moment în care vor reveni la regimul obişnuit, cu 3 mese pe zi şi gustări

„Bănuiesc că într-o săptămână-două, când se mai potolesc istericii ăştia, revenim la sistemul iniţial, pentru că nu e creştineşte să sufere toţi căţeii pentru unul care s-a speriat şi a comis o faptă, fiind probabil provocat de copil”, a mai declarat Mioara Papuc, bucureşteancă.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Ionut
3 septembrie 2013 07:15

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult