Imediat au găsit soluţia, bulangiii! Ca să se prevaleze de o portiţă din legea anti-fumat, un bar din Bucureşti a ales să devină penitenciar, pentru că acolo ai voie să fumezi. Pe toată perioada cât sunt în bar, clienţii fumători vor fi consideraţi deţinuţi, urmând să fie eliberaţi la închiderea programului.penitenciarul_argentin.jpg

“Astăzi a fost publicată legea în Monitorul Oficial, tot astăzi au anunţat şi ei că schimbă forma de organizare. Nu mai sunt cârciumă, sunt penitenciar. Problema e că toţi clienţii trebuie să comită o infracţiune ca să poată intra în bar şi în general aleg să bată un poliţist, pe motiv că le-ar face plăcere şi că e de fapt un serviciu adus societăţii”, explică Decebal Popescu, jurist.

Şi alte baruri au anunţat că vor deveni penitenciare în curând. Se preconizează că la momentul intrării în vigoare a legii anti-fumat Centrul Vechi va deveni un fel de Bastilie. Toamna şi primăvara vor fi terase semi-închise, care vor funcţiona ca penitenciare de minimă siguranţă, cu regim semi-deschis.

Asta nu e singura strategie! Un alt bar din Bucureşti încearcă să obţină autorizaţie de aeroport, ca să poată instala locuri speciale de fumat, cum prevede legea în cazul terminalelor de călători.

Scris de Ionut | Monday, 01.02.2016 17:13 Social

National Cinematografic