Calvarul continuă! Stațiile din Drumul Taberei vor avea regim de haltă, nu vor opri toate metrourile

 Așteptat cu nerăbdare de prea mulți ani ca să-i mai numere cineva, metroul din Drumul Taberei se apropie de finalizare, însă calvarului locuitorilor din zonă este departe de a se fi terminat. Directorul Metrorex a anunțat că trenurile de metrou vor ajunge, într-adevăr, în Drumul Taberei, doar că majoritatea nu vor opri în stații.

”În medie, din 10 trenuri care vor tranzita viitoarea magistrală din Drumul Taberei, în stații va opri unul singur. Deci cam un tren pe oră”, a declarat directorul Metrorex. ”Cartierul fiind practic un sat al Capitalei, că nu-i putem spune cartier, este normal să fie tratat ca atare și stațiile de acolo să aibă regim de haltă.”

El spune că locuitorii cartierului ar trebui să aprecieze că măcar vor trece trenuri de metrou prin Drumul Taberei, ca să le vadă că există și, eventual, să le pozeze. Localnicii sunt însă nemulțumiți și i s-au plâns de situație primarului general, Sorin Oprescu. Acesta le-a răspuns însă cu tradiționalul ”Mă doare în cur de voi!”.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Calin
11 februarie 2015 09:26
Citește mai mult despre: Drumul Taberei metrou

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult