Canibalii din Mediaș, acuzați de o prostituată că i-au mâncat peștele 

O bandă de canibali din Mediaș, de data asta fiind vorba de cea condusă de primar, a fost prinsă în flagrant. O prostituată din localitate a sunat la 112 pentru că peștele ei a fost capturat și devorat de canibali, sub pretextul că e dezlegare la pește.

”Eram cu un client, când peștele meu a văzut o pătrățică de mămăligă pe jos. Din imprudență, a mușcat din ea și a fost tras cu un cârlig, băgat într-un minciog și apoi mușcat de acești canibali care ne-au distrus viața aici în Mediaș”, se plânge Tunde, prostituata medieșană.

Din păcate, polițiștii sosiți la fața locului erau tot din Mediaș și nu au putut decât să constate că peștele nu mai poate fi salvat, așa că au mâncat și ei din el.

O altă prostituată a reclamat că peștele ei a fost mâncat de un alt pește, dar Poliția Mediaș spune că e firesc, pentru că peștele cel mare îl mănâncă pe cel mic, iar peștele mâncat avea doar 1,70 înălțime.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Ionut
20 mai 2022 16:01
Citește mai mult despre: canibali Mediaș pește

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult