Canibalii din Mediaș susțin că oamenii sunt de două feluri: felul întâi și felul doi

Un grup de canibali din Mediaș a revoluționat gastronomia locală după ce a anunțat, în cadrul unei conferințe de presă ținută într-un subsol cu miros de picior la jar, că oamenii sunt de două feluri: felul întâi și felul doi.
Potrivit liderului lor, primarul Hannibal Lefter, oamenii slabi și ușor de gătit intră la categoria felul întâi, fiind recomandați pentru supe și ciorbe. ”Carnea e fragedă, merge la o zeamă cu găluști, cu pătrunjel. Ca puiul de țară, dar cu mai multă experiență de viață și cu datorii la bancă”, a explicat acesta, în timp ce amesteca discret într-o oală.
La felul doi intră oamenii mai corpolenți, care merg la fripturi, sarmale sau la o varză a la Cluj. ”Aia e consistența perfectă. Îi bagi la cuptor cu un pic de vin și gata, ai rezolvat prânzul de duminică. Bine, mai puțin pentru ei”, a completat Lia Farfală, gospodină din Mediaș.
Autoritățile locale au declarat că nu pot interveni, pentru că nu e clar dacă e vorba de crimă sau doar de turism gastronomic extrem. ”Atâta timp cât plătesc taxa de gunoi și nu fac gălăgie după 10 seara, noi nu avem ce să le facem”, a spus un consilier local, mestecând o chiftea. Între timp, canibalii din Mediaș pregătesc un festival culinar cu sloganul ”Unde-ți fierbe oala”.
Joburi Disponibile
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.