Canicula, inamicul metroului în Drumul Taberei: termenul de finalizare s-a dilatat cu 48 de ani

În urma unor studii complexe, în care s-au investit fonduri suplimentare echivalente construcției a 3,5 stații, Metrorex și firmele acolite au descoperit că temperaturile mari din ultima vreme au afectat serios perioada de finalizare a metroului din Drumul Taberei. Deși aparent nimic nu s-a schimbat, o cercetare mai amănunțită a relevat deformări la nivelul termenului limită preconizat. Iar modificările nu sunt doar de suprafață, de ordinul câtorva zile, ci merg mult în profunzime, afectând însăși structura termenului de finalizare.

Astfel, specialiștii spun că din cauza căldurii, termenul de dare în uz a metroului și-a mărit excesiv volumul, ajungând să se întindă acum pe 48 de ani. „N-avem ce face, e lege de la natură: crește temperatura, cresc și dimensiunile – asta e fizică elementară, or te poți pune cu fizica?!” se apără firmele constructoare. Paradoxal, această dilatare apropie termenul de finalizare a metroului de infinit, nivelul preconizat inițial – o valoare îndrăzneață, dar perfect realizabilă, după cum susțin constructorii.

Totodată, Metrorex ne avertizează să nu fim naivi sperând într-o redresare a situației la iarnă. „Nu-i așa simplu. Da, la frig obiectele se contractă, dar gândiți-vă că așa se vor și îngusta substanțial tunelele și n-o să-ncăpem cu utilajele pentru a continua treaba. Plus că dacă se tot contractă și dilată așa, termenul de finalizare riscă să se sfărâme în mii de fragmente. Vreți s-ajungem ca la autostrăzi, să inaugurăm cu tam-tam pe rând, câte 5 metri de șină, câte 3 scaune în stații? Nu, noi avem prestanță, dăm cum am promis – totul odată, indiferent când va fi această dată”, concluzionează constructorii.

Scris de Harald
29 iulie 2015 11:07

Articole asemanătoare

Vezi mai mult