Capul plecat de-acasă, sabia nu-l taie

Un rus s-a sinucis cu o ghilotină pe care şi-a construit-o singur, în dormitor. Când a văzut că merge, de bucurie şi-a pierdut capul. Probabil că nu s-a sincucis printr-o tehnică mai banală (pumnul de medicamente e pentru proşti, ca să nu mai zic de aruncatul de pe clădiri) ca să nu se spună că n-a lăsat şi el ceva în urmă. A lăsat o ghilotină, pe care familia lui o poate folosi, bine mersi, în bucătărie, ca să taie castraveţii pentru salată.

Oricum, ghilotina asigură o sinucidere care nu ţi-e la îndemână altfel. Nu oricine poate să-ţi ia zilele tăindu-şi capul. De tot. Cu un cuţit de bucătărie merge o vreme, dar de la un punct încolo te doare prea tare. Şi ăsta e un alt punct important. Nimeni nu vrea o sinucidere dureroasă, e o chestie principială. Dacă nu ţi-ar fi frică de durere, ai suporta viaţa, o chestie care uneori poate fi chiar plăcută.

Oricum, era important ca ştirea asta să nu ajungă în presă. Şi sunt conştient că inclusiv eu, băgând-o în seamă, fac mai mult rău. De obicei, când unul se sinucide, alţi o mie îi copiază gestul. Dacă o să ne trezim cu o supraproducţie de ghilotine, toate făcute acasă, în dormitorul sinucigaşului, ştim care e cauza.

Pe de altă parte, cu metoda asta este şi gestul sinuciderii ceva mai previzibil pentru familie, pentru prieteni. Nu te mai ia pe sus vestea. Ştii la ce să te-aştepţi când vezi că nebunul bagă lama metalică de 200 de kilograme în dormitor şi o ataşează unui mecanism care speculează forţa gravitaţională. „Gestul lui m-a luat prin surprindere, credeam că descoperise bucuria de a trăi, se apucase chiar de meşterit. Incredibil cum e şi viaţa asta, ieri era roşu-n obraji, sănătos, lucra la o ghilotină şi acum nu mai e printre noi.”