Caracalenii surprinşi că, după apocalipsă, lumea de dincolo arată la fel

Stupoare printre locuitorii liniştitului oraş Caracal, odată cu trecerea apocalipsei mayaşe prin ţara noastră. Aceştia au ieşit pe străzi nedumeriţi şi au început să vocifereze că viaţa de apoi este exact ca înainte.

„Semaforul din centru este exact la fel ca înainte de apocalipsă, tot stricat, tot blocat pe galben. Preţurile au rămas cam la fel, poate benzina să se fi scumpit un pic, dar asta e normal. În rest, nu s-a schimbat nimic”, şi-a exprimat dezamăgirea Cătălin B., om de ştiinţă din Caracal.

Locuitorii oraşului sunt convinşi însă că Apocalipsa a avut loc şi acum se află în lumea de dincolo. Singura problemă e că nu ştiu dacă au ajuns în rai sau în iad. „În definitiv, totul pe-aici arată de parcă ar fi Caracalul, ceea ce mi se pare o lipsă de imaginaţie din partea lui Dumnezez”, s-a plâns Cătălin B.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

22 decembrie 2012 12:07

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult