Cărtărescu a făcut o avere: a pus la pariuri că nu ia Nobelul nici în acest an

În timp ce pleava intelectualității freamătă la gândul că poate Mircea Cărtărescu ia premiul Nobel anul acesta, liderul breslei literare arată de ce este cel mai bun dintre ei. Mircea a ieșit zâmbind astăzi de la o agenție de pariuri unde a pariat, ca în fiecare an, împotriva lui.

„Prea mult îngropați în marasm să vadă lumina, bântuiesc fantome ireale în real agâțându-se de fantasme, prizonieri ai propriilor ambiții, înlănțuiți prometeic de muntele ăsta de orgoliu, oamenii chiar nu știu că dacă pui 50 de lei că pierd, ieși pe plus. Ce naiba, voi credeți că trăiesc din salariul de profesor de atâția ani și din drepturi de autor de la Humanitas? Milogilor”, a declarat Mircea Cărtărescu la ieșirea din agenție.

Declarația a fost primită cu stupoare de Uniunea Scriitorilor, reprezentanții acesteia neștiind exact ce să facă întrucât nu suna ca o compunere de clasa X-a la Română după ce ai citit Sărmanul Dionis. Drept urmare, s-a trecut la procedura standard, s-a făcut o convocare de urgență la sediul Uniunii și oamenii au început să se porcăie între ei.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

5 octombrie 2023 14:23
Citește mai mult despre: Cartarescu nobel

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult