Cartierul Cotorga din Roșiori, și anul acesta cea mai exotică destinație din România

Puritatea tradițiilor nealterate, frumusețea umană a locuitorilor, dar și numărul mare de tinichigerii și firme de recuperare a metalelor, toate acestea recomandă și anul acesta Cotorga ca destinație exotică de prim rang în țara noastră.

Așezată idilic pe malul Vedei, lângă prospera și dinamica metropolă dunăreană Roșiori de Vede, Cotorga e un loc binecuvântat, unde forțele binevoitoare ale naturii și-au dat mâna pentru a încânta simțurile turistului și a-l îmbăta cu mireasma unui loc de poveste.

Cartierul Cotorga e ușor de găsit. Turiștii care vin din direcția Centurii Alexandriei se pot orienta după fumul negru de cauciucuri incendiate de cotorgani în cadrul numeroaselor festivaluri din cartier.  Bucură-te de tihna unui retreat autentic în Cotorga, sau pescuiește la curent alături de localnici în cristalina apă a Vedei, după care poți găti peștele pe jar de ciulini, la lumina trasă direct de pe stâlpul de iluminat, împreună cu sutele de câini prietenoși care locuiesc lângă traversele căii ferate, care divizează Cotorga exact ca într-un bazar nepalez.

*Articol susținut de Asociația Hotelierilor din Cotorga, inclusiv nea Jean

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Ionut
2 noiembrie 2022 16:10
Citește mai mult despre: Cotorga exotic Roșiori travel

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult