Cât de sub papuc! Există cupluri la care folderul My Documents se numeşte Our Documents

Dacă vi se părea că bărbații care au cont comun de Facebook cu soția sunt penibili, țineți-vă bine de scaun, se poate și mai rău. Un studiu online făcut printre cupluri cu vârste între 25 și 45 de ani a scos la iveală că există soți care au și folderul de pe computer denumit „Our Documents”.

„Cine credea că nu poți să fii mai penibil ca bărbat decât Cove, sau Bursucu, ăla care e slujitorul din emisiunea lui Teo Trandafir se înșela amarnic. Avem semnalate cazuri de bărbați care au denumit pe laptop folderul „Our Documents” și nu pot să-i schimbe denumirea că trebuie parola administratorului, iar soția nu vrea să le-o spună”, a declarat un specialist în securitate IT.

Vestea bună este că aceste cupluri sunt mai puțin expuse atacurilor informatice, întrucât femeile nu prea intră pe site-uri de porno și warez și nici nu prea se omoară cu cumpărăturile online deoarece e mult mai interesant să pierzi 6-8 ore în mall în căutarea unei perechi de pantofi care să te strângă.

Scris de Eftimie
5 septembrie 2018 15:09

Articole asemanătoare

Vezi mai mult