Ce nu ştiaţi despre Dumitru Prunariu

Viaţa lui Dumitru Prunariu în date

1952 – Dumitru Prunariu vede viteza luminii zilei, la Braşov.

1960 – Suferă de prima boală a copilăriei: îi apar pete solare pe piele. Deşi nu prea se găseau pe la noi, mănâncă de fiecare dată când are ocazia batoane Mars şi Milky Way.

1971 – Încă din tinereţe, Dumitru Prunariu este un tip foarte sociabil, care intră uşor în atmosferă. Ca să aibă mai mult succes la femei, el începe să tragă de fiare şi să ia asteroizi anabolizanţi.

1972 – În timpul studiilor, îşi ia un job part time la salubritate. Îi place să spună despre el că este măturător de praf de stele şi cosmonaut fără cusur.

1981 – Dumitru Prunariu devine primul român care ajunge în spaţiul Schengen. El trece fraudulos graniţa împreună cu ucraineanul Leonid Popov, la bordul navei Soiuz-40.

2007 – Vadim îi oferă o emisiune la Cosmos TV.

2008 – La alegerile parlamentare, mărturiseşte că ar vota cu ecologiştii, cu omuleţii verzi.

2011 – Guvernul îi ia din bani, pe motiv că ar avea o pensie astronomică. Guvernul spune că nu mai poate plăti pensiile nesimţite de când a apărut o gaură neagră în buget. Din cauza problemelor financiare, Dumitru Prunariu rămâne fără casă şi le cere prietenilor să-l ia în spaţiu, asta în condiţiile în care pe vremuri se întâmpla taman invers.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de TNR
24 ianuarie 2011 16:47

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult